He tenido el honor, de que Paul Abucean : promotor cultural, apasionado lector y traductor rumano de raíces latinas, haya traducido a su idioma, mi poema Cuerdas y numen.
Dejé a su consideración, el poema, y más allá de la traducción literal, realizó su interpretación libre de mis versos, con el resultado que les presentamos. A quienes conocen el idioma les invito a que disfruten de otra versión de Cuerdas y numen, y a quienes no leen rumano, les damos testimonio de la traducción.Agradezco a Paul, por su maravilloso trabajo, que realizó voluntariamente y enviamos al uniVERSO, esta labor conjunta de creación y traducción.
Mujer con guitarra de Pierre August Renoir
Coarde şi numen (Cuerdas y numen)
Autor: Sandra Gutiérrez Alvez, Uruguay, 2010
Traducător: Paul Abucean, Rumania, 2010
În lumea asta, cine corp va fi fost numai,
de muze n-are ştire, nici de muzici.
Nici ştie că la ceas cînd vin ghitare
a le lăsa pe toate-n loc se cade.
Ia-ţi omule deci pana şi papirul
şi-n ritmul lor te du.
Veniră să mă cate azi ghitare.
Nu le lăsai să intre: stearpa şi deşertica de mine.
Ştiam că notele lor fine şi-elegante
de mine vor fugi cînd nu-ţi am vocea,
nici vorba ce vorbeşti, şi nici lumina.
Veniră să mă cate azi ghitare. Duse sunt.
Nici nu le-nţelesei, nici ele nu mă pricepură.
Plîngea mocnit absenţa ta în mine,
în sufletu-mi tînjind, împătimita lamentare
tergiversa dorinţa, doar o amîna.
Ploua afară şi 'năuntru, pe cearşafuri reci.
Se tînguia în mine plînsul, de năuciri şi de iluzii.
Şi melodia, ah, simţeam cum s-estompează
şi-n zori în corp şi suflet mă inundă.
Şi adormii pe note-nsingurate,
şi colindai cercînd mereu cuvinte...
Şi dorul mă cuprinse deşteptînd
de muzele esenţei vieţii mele:
cele-ale feţei tale depărtate,
şi cele ce emerg din mări,
şi ale solitudinii de grea monotonie,
şi ale trombelor de vînt rătăcitoare,
şi ale ochilor ce-mi plîng neincetat...
Dar Soarele lucea din nou...
Şi-atunci înţelesei
c-a-mi lepăda vestmîntul meu de piele-nspre cîntare
ar fi-nsemnat o însoţită goliciune.
Atunci, sterilă şi jenată, poezia-mi se predă.
Pentru că dupa tine plînge corpul meu,
şi sufletului tău al meu i-mploră melodia...
Inspirator etern al rătăcirii mele,
te-aclamă coardele şi numenul
ce-mi definesc sentimentalul orfanaj.
Iar tu, amor suprem şi vis de vise,
lumina de lumini a vieţii mele,
cu dimineaţa mi te pierzi în fum...
Veniră să mă cate azi ghitare.
Pe mine, stearpa şi deşertica de mine...
Sterilă şi jenată, poezia-mi se predă.
Vor reveni. O ştiu. Le-aştept cu nerăbdare...
Că muzica din suflet nu cunoaşte moarte.
Cuerdas y numen
Autora: Sandra Gutiérrez Alvez
En esta vida, quien ha sido cuerpo, solamente,
no percibe musas ni instrumento alguno.
Ni sabe que cuando vienen a buscarte las guitarras
debes dejarlo todo, tomar tu pluma, tu papel y acompañarlas.
Hoy vinieron a buscarme las guitarras.
No las dejé entrar, desértica, infecunda, desolada;
supe que sus notas altas y elegantes
huirían de mi, sin tu voz, tu luz, ni tus palabras.
Vinieron a buscarme, ya se han ido.
No las pude entender, ni me entendieron.
Mi alma adormecida por tu ausencia, sólo lloraba,
mi lamento lánguido, escoltaba la prórroga a mis ansias.
Llovía afuera y aquí entre mis sábanas fías,
de añoranzas y confusión mi llanto hablaba.
Y oí alejarse el sonido de las cuerdas en el alba,
mojando tanto el cuerpo como el alma.
Me dormí con sus notas solitarias
Viajé buscando las palabras…Y al despertar,
me faltaron las musas de tu expresión lejana,
del mar, la soledad húmeda y plana,
de los embates del viento, sus ataques,
y de mi llanto el goteo constante…
El sol nuevamente brillaba…
Y pensé que
vaciar mi piel ante la cadencia de sus notas
hubiera sido desnudarme en esta soledad acompañada.
Estéril, mi poesía se rindió avergonzada.
Porque mi cuerpo te extraña
y mi alma añora la melodía de tu alma…
Coro de musas entre mis sábanas…
Eterno inspirador de mis palabras,
cuerdas y numen de cortejada orfandad te aclaman.
Y entre mis sueños, amor de mis amores, luz de mi alma,
te vuelves humo entre la niebla de la madrugada…
Hoy vinieron a buscarme las guitarras.
mientras estaba desértica, infecunda, desolada...
Estéril, mi poesía se rindió avergonzada.
Ya volverán, lo sé , espero ansiosa…
porque siempre vuelve, la música del alma…
În lumea asta, cine corp va fi fost numai,
de muze n-are ştire, nici de muzici.
Nici ştie că la ceas cînd vin ghitare
a le lăsa pe toate-n loc se cade.
Ia-ţi omule deci pana şi papirul
şi-n ritmul lor te du.
Veniră să mă cate azi ghitare.
Nu le lăsai să intre: stearpa şi deşertica de mine.
Ştiam că notele lor fine şi-elegante
de mine vor fugi cînd nu-ţi am vocea,
nici vorba ce vorbeşti, şi nici lumina.
Veniră să mă cate azi ghitare. Duse sunt.
Nici nu le-nţelesei, nici ele nu mă pricepură.
Plîngea mocnit absenţa ta în mine,
în sufletu-mi tînjind, împătimita lamentare
tergiversa dorinţa, doar o amîna.
Ploua afară şi 'năuntru, pe cearşafuri reci.
Se tînguia în mine plînsul, de năuciri şi de iluzii.
Şi melodia, ah, simţeam cum s-estompează
şi-n zori în corp şi suflet mă inundă.
Şi adormii pe note-nsingurate,
şi colindai cercînd mereu cuvinte...
Şi dorul mă cuprinse deşteptînd
de muzele esenţei vieţii mele:
cele-ale feţei tale depărtate,
şi cele ce emerg din mări,
şi ale solitudinii de grea monotonie,
şi ale trombelor de vînt rătăcitoare,
şi ale ochilor ce-mi plîng neincetat...
Dar Soarele lucea din nou...
Şi-atunci înţelesei
c-a-mi lepăda vestmîntul meu de piele-nspre cîntare
ar fi-nsemnat o însoţită goliciune.
Atunci, sterilă şi jenată, poezia-mi se predă.
Pentru că dupa tine plînge corpul meu,
şi sufletului tău al meu i-mploră melodia...
Inspirator etern al rătăcirii mele,
te-aclamă coardele şi numenul
ce-mi definesc sentimentalul orfanaj.
Iar tu, amor suprem şi vis de vise,
lumina de lumini a vieţii mele,
cu dimineaţa mi te pierzi în fum...
Veniră să mă cate azi ghitare.
Pe mine, stearpa şi deşertica de mine...
Sterilă şi jenată, poezia-mi se predă.
Vor reveni. O ştiu. Le-aştept cu nerăbdare...
Că muzica din suflet nu cunoaşte moarte.
Cuerdas y numen
Autora: Sandra Gutiérrez Alvez
En esta vida, quien ha sido cuerpo, solamente,
no percibe musas ni instrumento alguno.
Ni sabe que cuando vienen a buscarte las guitarras
debes dejarlo todo, tomar tu pluma, tu papel y acompañarlas.
Hoy vinieron a buscarme las guitarras.
No las dejé entrar, desértica, infecunda, desolada;
supe que sus notas altas y elegantes
huirían de mi, sin tu voz, tu luz, ni tus palabras.
Vinieron a buscarme, ya se han ido.
No las pude entender, ni me entendieron.
Mi alma adormecida por tu ausencia, sólo lloraba,
mi lamento lánguido, escoltaba la prórroga a mis ansias.
Llovía afuera y aquí entre mis sábanas fías,
de añoranzas y confusión mi llanto hablaba.
Y oí alejarse el sonido de las cuerdas en el alba,
mojando tanto el cuerpo como el alma.
Me dormí con sus notas solitarias
Viajé buscando las palabras…Y al despertar,
me faltaron las musas de tu expresión lejana,
del mar, la soledad húmeda y plana,
de los embates del viento, sus ataques,
y de mi llanto el goteo constante…
El sol nuevamente brillaba…
Y pensé que
vaciar mi piel ante la cadencia de sus notas
hubiera sido desnudarme en esta soledad acompañada.
Estéril, mi poesía se rindió avergonzada.
Porque mi cuerpo te extraña
y mi alma añora la melodía de tu alma…
Coro de musas entre mis sábanas…
Eterno inspirador de mis palabras,
cuerdas y numen de cortejada orfandad te aclaman.
Y entre mis sueños, amor de mis amores, luz de mi alma,
te vuelves humo entre la niebla de la madrugada…
Hoy vinieron a buscarme las guitarras.
mientras estaba desértica, infecunda, desolada...
Estéril, mi poesía se rindió avergonzada.
Ya volverán, lo sé , espero ansiosa…
porque siempre vuelve, la música del alma…
 |
| Sandra Gutiérrez Alvez https://elreinodeseda.blogspot.com/ |
Excelente poema, una sinfonía del estado del alma.
ResponderEliminar